Intalniri

1.  30 iulie 2014

M-am intors de la serviciu.
In jur de 17:45 am urcat in MaxiTaxi spre Domnesti. Fericit, ca tot consateanul, ca are ceva special intr-un microbuz, cu un sigur rand de scaune pe fiecare parte.

Am asteptat bucurosi in 'caldura' zgomotul pornirii motorului. Inseamna ca plecam.
Adica, dintr-o data pornea aerul conditionat, creat prin curentul de aer, de la cele 2 geamuri mici laterale, deschise, pe care le avea microbusul si usa deschisa, de la urcare.

Doar la centura, unde se aflau politistii si incercau, ca de fiecare data, neputinciosi, sa echilibreze traficul de pe centura si Domnesti-Ghencea, usa de la intrarea in microbus se inchidea.

Aproape de intrarea in stadion, a urcat un batranel, cu parul alb, cu spatele aplecat, de parca ar fi pierdut ceva pe jos.

A platit si apoi, a inceput sa caute in stanga si in dreapta ceva... Era acel ceva, al civilizatiei apusene, pe care la noi stii ca inca nu-l gasesti.
Il priveam curios... ma asteptam la ceva special de la Dansul.

Si asa a fost.

A trecut pe langa mine spre partea din spate a microbusului.
Nimeni nu s-a avantat ai oferi locul.
L-am atins usor pe mana si i l-am oferit pe al meu.

Mi-a zambit si mi-a raspuns:
-Este dreptul primului sosit.

Am incercat sa-i raspund 'glumet'.
-Atunci chiar este dreptul Dumneavoastra. Ati 'sosit' mult inaintea mea.

S-a asezat zambind.
S-a uitat la mine si atunci l-am vazut mai bine.

Garbovit de ani si neistovit de caldura, era bucuros ca in mana tinea averea sa.

Trufas, ma gandeam ca acea revista 'click' cu rebus nu poate fi decat, o altfel de irosire de 'pace interioara' cu povesti de 2 lei.

Si lucrurile s-au schimbat cu 180 grade.

Mai intai batranelul s-a oferit sa-mi tina rucksacul.
I-am multumit si, initial, am refuzat, spunandu-i ca nu e asa greu.

Apoi a inceput sa rasfoiasca 'comoara' sa.
Dupa prima pagina citita mi-a intins-o bucuros.
-Citeste! Citeste sa vezi ce interesant!

Si am citit. Am ramas uimit. In acea prima pagina, erau mentionate nume de artisti si persoane celebre de stiinta, amintind de valorile lumii in care traim.

Apoi am inceput sa impartim comoara.
Dansul citea primul, glumele simple si apoi imi intindea mica comoara sa gust si eu, din linistea ei.

Apoi, dupa aceasta 'imprietenire', s-a mai folosit o data de bunavointa sa de a-mi mai tine rucksacul. De aceasta data i l-am dat. Eram prieteni.

Lucrurile au decurs astfel pana am ajuns la centura.

Dupa trecerea ei, simteam in aerul de vara de 35-37C, mirosul de 'casa' si camp.
Parca toata lumea era mai vesela.

Batranul mi-a intarit increderea.
-Citeste, citeste tot!

Am terminat glumele si evenimentele din mica revista, si la un moment dat am coborat.
Mi-am cumparat 'franzela' cea de toata nevoia si am mers debusolat spre casa.

Oare cine, cui trebuia sa multumeasca pentru loc?

Batranul mie sau eu batranului?

Sa ajungi la o astfel de varsta, sa cauti sa-ti potolesti setea de exercitii mentale,
dintr-o revista modesta la 37C, mi s-a parut minunat.

Recunosc, eu trebuia sa-i multumesc batranelului pentru locul cedat, in viata sa, chiar pt 25 min.

O zi frumoasa.

C.

2. Azi, 13 iul 2014, a fost memorabila intalnirea cu Mamaia

Dupa ce am terminat curatenia prin casa (aspirat, spalat chiuvete, cada, etc.), ma pregateam sa iau masa de pranz.
Ca de obicei, Duminica incerc sa fiu acelasi om previzibil. Merg la biserica in sat, apoi ajut la curatenia casei si incerc sa termin o frumoasa dupa-amiaza de familie.
Parca in timp ce am dat cu aspiratorul mi s-a parut ca aud telefonul mobil. Dar stiti si voi cum este, cand te apuci de o treaba de 1 ora, ... nu vrei sa te opresti din ritm.

Inainte de a lua pranzul, in jur de 14.00, am verificat telefonul. Era un nr de VDF. Necunoscut. Ca de fiecare data, cand ai nevoie de identificarea numarului cu numele din agenda, .. ceva nu merge.

In sfarsit. Am sunat. Era Mamaia, gazda. Imediat o avalansa de amintiri mi-au strapuns inima.
Dupa ce am terminat facultatea, eu si prietena mea am gasit-o pe Mamaia, printr-o colega de servici.
Cred ca am stat la Dansa vreo 5 ani. Memorabili.
Nu  atat pt faptul ca eram in cea mai frumoasa parte a unei relatii, ci pt intalnirea cu Mamaia ca intreg, cu viata dumneaiei, cu necazurile si incercarile pe care Dumnezeu i le-a intins.

Cred ca avea in acea perioada ( in 2000) vreo 60 ani. Era singura. Sotul si singurul baiat ii murise cu ani in urma. Asa i-a harazit Dumnezeu.
Pentru Dansa, destinul a facut sa-i piarda pe cei mai dragi.
Fosta nora, ajutata de Mamaia, cu cele 2 fetite gemene, de pe cand erau cat o "franzela", nu cerea decat mostenire. Atentie sau ajutor unui om, care a primit aceste doua lovituri grele, nu aveau sa-i fie acordate.

Si acum imi este dor de vorba blanda, bunul simt si ... de ibricul mic de mancare, pe care il gaseam de fiecare data, pe aragaz, cand ajungeam acasa la orele 23.00. Toate acestea fara sa ceara nici un ban.

Pentru mine a fost ca o mama, care m-a respectat si m-a ajutat si mi-a dat o vorba buna.
Si acum ma suna...desi eu, nu o mai sunasem de ani de zile.

- Ce mai faci Mamaie?, am intrebat eu.
- Costi? Tu esti? Off, ce bine-mi pare ca te aud. Sunt la spital mama. Aici in Bolintin. Am in continuare probleme cu picioarele.
Stii ca aveam si atunci cand stateati la mine. Acum s-au agravat.
- Ce mai face Petru (nepotul Mamaiei)? Stranepoata (fetita lui Petru)?
-Eiii mama... Sunt bine. Dar uite ca m-au adus la spital de mai multe zile si nu stiu cand vin sa ma ia....

Si cate un pic, cate un pic am depanat ceva amintiri.

Dupa ce am luat pranzul si somnul de la pranz, am decis sa merg sa o vad pe Mamaia.

Am plecat pe la 16:20 si am ajuns pe la 17:00.
Am ramas mut. Mamaia avea parul nins. Era in salonul 1, la parter, in camera cu alte 3 colege cam de aceeasi varsta. S-a bucurat cand m-a vazut. Ne-am strans in brate, avand senzatia ca strang un destin.

Era bucuroasa sa ma recomande, ca pe nepotul ei, colegelor de camera.
-Ce mai face sotia? Ce mai face cel mic? Parintii?
Mamaia nu mai prididea cu intrebarile.
Parca trecusera secole.

Am intrebat-o la randul meu. Multi din cei dragi se stinsesera. Pe langa, sot si fiu, o grea pierdere a fost fratele ei.
Un om deosebit. Pe cand stateam in gazda, stiu ca am mers o data, la dansul in Bolintin cu Mamaia.

Un om simplu. Simplu si valoros.
Daca in Bolintin cei mai multi sunt renumiti ca fiind zidari, dansul, Dl Doru, avea ceva special.
Lucrase la  Casa Poporului, picta .. si nu putea sa stea locului.
Un tip meticulos, cu darul de a face si desface... care dupa cum mi-a spus Mamaia, a avut taria sa cumpere un loc de mormant mai ieftin si sa-si pregateasca acolo locul pentru el si pentru Mamaia...asa...ca pentru cand le-o veni randul.

Si i-a venit.

Spunea Mamaia:
"
Dupa 20 de ani, dupa o operatie avuta la burta, ceva a recidivat.
Mai intai a fost o interventie la Bucuresti si apoi in 2-3 luni... Gata.
Ma rugase nepotul George sa stau cu el dupa operatie.
Am stat. Apoi a trebuit sa ma duc la apartament sa iau pensia.
Si ne-a condus la poarta, iar apoi, dupa 2 saptamani au venit sa ma ia la spital. I-am tinut lumanarea.
S-a dus.
"

Am intrebat-o de Fina, pe care o intalnisem la cateva pomeni cu sotul ei. Un meserias caruia ii placea sa manance o friptura cat "basca", cand facea cate un ciubuc.
-Ehei ... Fina a plecat si ea de vreo 6 ani. Finul, care se tot vaita ca are palpitatii, nu a patit nimic. Dar ea.... Intr-o zi stateau pe canapea si mancau o inghetata.
Apoi s-a vaitat de dureri in piept. Si pana a venit Salvarea...nu a mai avut ce sa-i faca. Resuscitare nu a mai fost cazul ...
-Finul am auzit ca este bine. Si-a luat masina si, ...zambeste, merge pe mijlocul drumului si nu se da la o parte.

-Este greu mama. Daca eu am 78 cred ca el se apropie de 90, ca era mai mare cu 10 ani ca mine.

-Si Doamna Doctor nu a trecut deloc azi pe la mine. Ca mi-au facut niste punctii si analize, dar nu mi le-a intrepretat mama... si de 3 zile nu vine...
Si sunt si muste si conditiile... nu ca la spital, ca atunci cand m-am operat de cataracta.
Stii? acestia sunt ochelarii pe care mi i-ati cumparat voi...

Saraca ... mai avea un dinte sus si un dinte jos. Ma uitam aproape obsesiv la dantura Dansei.
Cred ca era placa in partea de sus... Doamne, urata-i batranetea...

Am iesit cu Mamaia pe Hol spre iesire.
I-am mai spus si de sotie si de parinti, si de prietenii pe care ii cunostea.

In fata spitalului saracacios, mi-a spus ca ii este greu, ca nepotii nu o mai cauta atat cat ar fi trebuit.

Off mama, ..., le-am lasat o casa... au 3 masini. El are afaceri in B..

Asta e..Le mai spun la oameni prin cate am trecut si nu stiu de ce nu m-a luat Dumnezeu si pe mine la ai mei?

-Mamaie, ii raspund, poate pt a invata noi, tinerii fara minte, ca si noi putem fi in locul Dumneavoastra. Si ca nu trebuie sa uitam de cei batrani.

Ne-am pupat de vreo 3 ori. Nu ne venea sa ne despartim.
Era ca si cand ne vedeam pt ultima oara..

Am plecat de la Mamaia cu lacrimi in ochi... Stiam ca raspunsul meu a fost unul logic, nu unul tamaduitor, dupa cum avea nevoie.

Am oprit la manastirea din Ciorogarla si m-am intalnit cu Mihnea de 1.6 ani.
L-am vazut cum urca scarile la biserica si mergea spre altar. Nu era slujba, dar concentrarea lui ca sa prinda si sa traga de lucruri mi-au dat curaj sa ma gandesc ca viata mege mai departe.

Si noi vom ajunge batrani, oare vom fi la fel de senini cum am lasat-o pe Mamaie?

O seara minunata.
C.

3. Un om necajit
03-aug-2014